George Weidenfeld, editor si filantrop. L-am cunoscut pe George Weidenfeld in iarna anului 1993. In acel moment lucram ca savant invitat la Universitatea din Cambridge si aveam o stransa prietenie cu istoricul Hugh Thomas. Casa lordului Thomas din Londra era faimoasa pentru numerosii oameni care asistau la cinele sale. In jurul unei mese rotunde, cu pahare si farfurii uzate dramatic de folosirea generatiilor anterioare, intr-o incapere vopsita in rosu, care servea drept sufragerie si cu o usa ingusta care dadea intr-o bucatarie minuscula, petreceau seri lungi si nesfarsite, Eminente anglo-saxone ale secolului XX stranse la milimetru prin decizia gazdei. Intr-una dintre aceste cine am stat alaturi de George Weidenfeld.
Editor si filantrop, George a fost un mare conversator, cu o capacitate impresionanta de a face conexiuni intelectuale si umane. Simpatia lui lucida, insotita de o extraordinara rapiditate a mintii, l-a sedus imediat pe cel mai teribil adversar al sau. Era un expert in construirea de punti, aliante intre contrarii. A fondat Clubul celor Trei (Rusia, America si Europa) cu specialisti in arta, politica si economie. Ne-am intalnit la Spencer House din Londra sub auspiciile lordului Jacob Rothschild, cu usile inchise si in weekend de cateva ori pe an, cu unicul scop de a reflecta si de a explora cai de colaborare. Din astfel de intalniri au aparut proiecte, expozitii, acorduri diplomatice care au schimbat de mai multe ori cursul istoriei. Palestina si Israelul. evrei, musulmani si crestini. Pentru George nu exista granite, religii sau guverne care nu s-au putut deschide catre dialog si sa se inteleaga. Papi, presedinti, intelectuali, averi de milioane de dolari, nimeni nu i-a putut rezista. Ultimul sau an de viata, deja foarte fragil, s-a dedicat neobosit gasirii caselor de plasament in Regatul Unit pentru familiile crestine din Statul Islamic, Siria si Iran prin intermediul organizatiei Operation Save Haven. Mi-a spus ca a fost ultima lui multumire adusa familiei crestine evanghelice care l-a primit la Londra cand a venit sa caute refugiu ca evreu in urma cu opt decenii. Siria si Iranul prin organizatia Operation Save Haven. Mi-a spus ca a fost ultima lui multumire adusa familiei crestine evanghelice care l-a primit la Londra cand a venit sa caute refugiu ca evreu in urma cu opt decenii. Siria si Iranul prin organizatia Operation Save Haven. Mi-a spus ca a fost ultima lui multumire adusa familiei crestine evanghelice care l-a primit la Londra cand a venit sa caute refugiu ca evreu in urma cu opt decenii.
Am descoperit impreuna in acea noapte la casa lui Hugh si Vanessa Thomas ca aveam prieteni comuni, ca ne placea sa citim carti uitate, sa ascultam opere obscure si sa descoperim locuri neasteptate. Am terminat in zori fredonand arii, trecand in revista povesti din cel de-al Doilea Razboi Mondial presarate cu barfe inalteici si colo… caci asta a numit George critica constructiva a chestiunilor politice si literare. Ultimii care au plecat au fost George cu sotia sa Annabelle, agentul literar american Andrew Wylie si cu mine. Imi amintesc de Hugh Thomas rezemat de usa din fata a casei lui, impingandu-ne pe toti patru in strada. George a rezistat si a continuat sa faca planuri sub buiandrug, explorand „cum si cand” am putea calatori in Israel in acea vara, sa mergem la teatru a doua zi… si mai multe planuri, proiecte si mai multe idei… Ei bine, acesta a fost (planuri, proiecte, generarea constanta de idei si punerea lor in practica) in care a constat viata fascinanta, de neoprit si peripatetica a lui George de-a lungul celor 96 de ani.
George Weidenfeld a ajuns la Londra in adolescenta cu 16 silingi in buzunar, din Viena natala, fugind de persecutia nazista pentru ca este evreu. Fara contacte si doar conducerea unui centru de primire pentru refugiati, a ajuns sa lucreze pentru BBC Radio, insufletind stirile razboiului cu imitatii sardonice ale lui Hitler si slujitorii sai. Apoi, impreuna cu Nigel Nicholson, fiul lui Sir Harold Nicholson, a construit un imperiu editorial, Weidenfeld & Nicholson. A avut curajul si curajul sa publice Vladimir Nabokov si Lolita lui, in ciuda opozitiei totale a cenzorilor vremii si a amenintarilor cu inchisoarea. Si de atunci au urmat nenumarate titluri lapidare. Harold Wilson, Isaiah Berlin, Antonia Fraser, Ioan Paul al II-lea… Scopul zilnic al lui George, oriunde s-ar fi aflat, era sa obtina o biografie, un roman, un eseu pentru semnatura. Casa sa imensa, plina de carti de pe malul Tamisei, cu Bacon, Klimt si desene ale altor artisti vienezi eminenti, busturi romane si picturi manieriste asortate pe pereti, a fost cel mai influent cuptor intelectual, politic si social al Londrei timp de cateva decenii.
Nu numai lucrari literare importante, acum clasice, au fost gatite in salile sale, dar Lordul Weidenfeld obisnuia sa primeasca si lideri precum Simon Perez si altii care au devenit asa. Printre ei Angela Merkel. Cand era inca o necunoscuta totala, George a prezentat-o drept viitoarea doamna a politicii europene. Increzatori la inceput, toti invitatii au plecat din acea cina convinsi, insa, ca ne-am intalnit cu viitorul cancelar. O noapte de care sa ne amintim mereu. Experiente similare si vizionare, la care am avut enormul privilegiu de a fi martor, s-au repetat frecvent pana cu cateva luni inainte de moartea lui in ianuarie anul trecut.
George a avut un impact profund asupra mea din primul moment. Legenda vie a activitatii editoriale si culturale a acelei Londrei a anilor opt si nouazeci, el a fost o fiinta impetuos de atractiva, in ciuda urateniei sale obiective, daca se observa urmand canoanele acceptate ale frumusetii fizice. Cu o privire vicleana, ca un vultur de paza, isi asculta cu atentie interlocutorul fara nici cea mai mica distragere a atentiei. A avut multe iubiri, „aventuri romantice”, „infidelitati casual” si „pacte erotice cu diavolul” pe care le aduna si le povesteste in detaliu in memoria sa Remembering My Good Friends: an Autobiography.
Pentru George, femeile „gandesc intr-un mod mult mai subtil decat barbatii”. Ii placea sa fie in preajma femeilor, in munca sa si in viata lui. Imi amintesc cum la New York, sarbatorind cea de-a optzeci de ani de nastere, George (sezand langa buna sa prietena Catherine Graham) a raspuns la intrebarea jurnalistului Barbara Walters: „George, draga,marturiseste-ti secretul… cum este posibil sa poti sa aduni pentru a sarbatori cea de-a optzeci de ani de nastere pe toti iubitii si doamnele care te adora in preajma sotiei tale, frumoasa si draga noastra Annabelle, toti aici, atat de prietenosi unul cu celalalt, si asa ma bucur sa te vad? George, foarte serios, s-a ridicat si cu un ton laconic neobisnuit in el, a raspuns scurt: „Ma uit mereu inainte, Barbara, pentru mine nu exista decat viitor… dar imi pastrez trecutul cu mare grija: il pastrez, Il pastrez.” Il respect si iubesc.” Saptamani mai tarziu am avut o alta sarbatoare la Londra cu sute de prieteni la o petrecere organizata ca surpriza pentru George de toti iubitii sai uniti in ananas. O clasa de master pentru multi si multi.
Sotia sa, Annabelle Whitestone (Lady Weidenfeld) a fost marea dragoste a vietii sale. Muzicolog si partener al lui Arthur Rubinstein de mai bine de doua decenii si pana la moartea acestuia, ea s-a casatorit mai tarziu cu George in 1992. Am o prietenie neintrerupta cu Annabelle din 1993. Ea este nasa fiicei noastre Paola si George a devenit mentorul si protectorul ei intelectual. de la nastere. Tot de la mine, cand inca mai ghiceam, prin anii nouazeci, ce este astazi Ivorypress.
Sfaturile sale, proiectele si invataturile in derulare au continuat cu apeluri continue, mic dejun si pranz, sejururi in Bayreuth, Salzburg, Geneva, New York, Ierusalim, Berlin, Paris, Madrid sau in casa noastra de familie din Martha’s Vineyard, Londra si alte locuri mai disparate. … am trait cea mai imbogatitoare relatie de prietenie la care se poate visa pana cand George a plecat pentru totdeauna.
Din 1993 continuam sa ne regasim in acea framantare sociala care ingreuneaza prieteniile daca nu se persevereaza in a le mentine cu efort tenace si, mai ales, cu timpul. George a fost generos cu timpul sau. Efort, nu aveam nevoie. Pentru George, prietenia si a-i ajuta pe ceilalti nu au insemnat niciodata efort.
Timpul meu la Cambridge a luat sfarsit si m-am intors in Spania in toamna anului 1994. Ne-am intalnit din nou in primavara urmatoare la Universitatea Oxford. De data aceasta, la o ceremonie in onoarea viitorului meu sot, Norman Foster, si a economistului si laureat al Premiului Nobel Amartya Sen. George si Annabelle au fost acolo alaturi de Isaiah Berlin, cu care de-a lungul anilor si datorita lui George si Annabelle am dezvoltat si o prietenie deosebita, foarte foarte amuzanta. Isaiah si George, pe langa ca vorbeau neobosit, dar mereu cu substanta, ambii aveau o mare ironie si un simt al umorului de neegalat. Dar George a fost si, in esenta, un cosmopolit greu de clasificat, o fiinta umana cu o viziune globala si unificatoare asupra lumii. Un animal social, poliglot, cult si erudit, negociator de neoprit,
Mostenirea sa este deja stabila si tangibila la Universitatea din Oxford, cu The Blavatnik School for Government, un centru de studii care primeste studenti de pe cinci continente cu origini diverse si religii variate, care primesc burse in fiecare an pentru a se forma si a deveni lideri responsabili. tarile respective. De asemenea, isi va continua prezenta omniprezenta prin numeroasele activitati si proiecte ale Institutului Weidenfeld pentru Dialog si Studii Strategice, catedrele Humanitas de la universitatile Oxford si Cambridge si bursele Hoffman-Weidenfeld.
Mostenirea lordului Weidenfeld de la Chelsea este monumentala. Asa cum a fost influenta lui si asa cum a fost persoana lui. George se odihneste acum in pace in iubitul sau Ierusalim, pe cel mai insorit versant al Muntelui Maslinilor. George Weidenfeld, baronul Weidenfeld de Chelsea, s-a nascut la 13 septembrie 1919 la Viena (Austria) si a murit la 20 ianuarie 2016 la Londra (Regatul Unit) la varsta de 96 de ani. El a ramas in urma sotiei sale, Annabelle Whitestone, Lady Weidenfeld. De asemenea, fiica sa Laura si patru nepoti. Inmormantarea sa va avea loc pe 26 iunie 2016 la Victoria and Albert Museum, Londra, Marea Britanie.
