Istoria mănușilor de damă din piele și eleganța lor într-o ținută

Mănușile de piele au revenit în atenția creatorilor de modă în ultimii ani, aceștia integrându-le în diverse ținute vestimentare, mai ales în cele de seară cu lookuri deosebite și originale.

Istoria mănușilor de damă

Mănușile realizate într-o formă simplă, rudimentară, au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri așa cum apar în cele mai străvechi desene din peșteri. Primele perechi de mănuși au fost descoperite odată cu dezvelirea comorilor din mormântul faraonului Tutankhamon, se pare că le folosea atunci când își conducea carul regal.

Ele sunt legate de o simbolistică arhaică puternică referitoare la regalitate, componenta religioasă și sistemul de stat. Femeile le-au purtat de-a lungul timpului în scopul de a se proteja de boli și a-și păstra mâinile catifelate și feminine. Ori din contră, aveau rolul de a ascunde pielea aspră și tăbăcită a celor ce munceau din greu pentru a-și câștiga existența.

Mănușile de piele erau folosite pentru călărie și ca accesoriu al veșmintelor ce subliniau apartenența la aristocrație și a celor de rang înalt. Multă vreme vor rămâne o emblemă a persoanelor cu un statut social important, însă în zilele noastre se folosesc în două moduri: fie sunt integrate în vestimentație, fie sunt utilizate în scop tehnic la un anumit tip de muncă.

Mănușile pentru femei în zilele noastre

Mănușile de damă au fost prezentate în diverse materiale și modele în cadrul noilor colecții din acest sezon, de la bumbac, până la materiale prețioase ca satinul, catifea sau piele naturală. Dacă până nu demult reprezentau o formă de prestigiu și de bogăție, acum modul de a le accesoriza ține doar de imaginația persoanei care le poartă.

La ce tip de îmbrăcăminte poți asortam ănușile?

Dacă doriți o ținută clasică, puteți combina întotdeauna o pereche de mănuși cu un palton, o jachetă elegantă, o haină de blană naturală sau chiar o geacă de piele în sezonul rece. Culoarea este importantă, fie că dorești să creezi un contrast puternic ori alegi o culoare complementară îmbinându-le discret cu restul veșmintelor. O nouă tendință sunt mănușile lungi tip operă asociate cu îmbrăcămintea de seară. Combinate cu rochii glamour de inspirație vintage sau a celor cu linii moderne și mâneci scurte, vor oferi un aer sofisticat întregii vestimentații.

Mănușile de damă din blană sunt un alt articol interesant purtat de femei deoarece protejează cu succes mâinile de frig și de temperaturile scăzute din timpul iernii, iar aspectul estetic nu va lăsa de dorit datorită texturii lor opulente și prețioase.

Mănușile, nelipsite din garderobaunei femei

Indiferent de dimensiunea lor există întotdeauna o pereche de mănuși care să se potrivească stilului vestimentar al oricărei doamne. Se pot integra unui outfit lejer, la o ținută elegantă cu o rochie ori le poți îmbina cu alte elemente chic pentru o strălucire aparte. Mănușile de piele sunt cool, versatile, durabile și vor oferi un twist special oricărei combinații de haine cu care le vei asorta.

Forme și culori diverse, texturi inedite – mănușile sunt un must-have al acestui sezon și nu trebuie să eziți să le integrezi în outfiturile tale, vei avea numai de câștigat!