Tristetea: este utila sau nu aceasta emotie?

Tristetea este unul dintre pilonii de baza in mintea oamenilor. Prin urmare, trebuie sa o luam ca pe ceva natural si nu rau.

Tristetea este inteleasa ca o emotie negativa. Pe plan social atribuim deznadejdea, golul, singuratatea, blocajul si apatia. Dar este totul negativ in ea? Nu am considerat niciodata ca ar putea exista o fata constructiva a tristetii. Cu toate acestea, multe dintre abilitatile cognitive pe care le avem apar datorita acestei emotii. Nu totul este rau, dar trebuie sa stii sa-l intelegi si sa le gestionezi corect.

Este tristetea negativa?

Pe plan social am separat mereu emotiile in pozitive sau negative, in functie de ceea ce ne fac sa simtim. In punga de negative, asadar, punem tristetea, intrucat o atribuim depresiei, fatalismului sau gandurilor negative. De asemenea, daca ar fi sa vorbim despre sentimentul de singuratate sau vinovatie, am spune si ca are legatura cu aceasta tristete.

Cu toate acestea, nicio emotie nu este cu adevarat negativa. Fiecare emotie este conceputa pentru a ne ajuta sa obtinem o structura pozitiva pentru noi insine. Ceea ce se intampla este ca unele dintre emotii genereaza un disconfort perceput, mai ales daca nu sunt bine gestionate.

Fiecare emotie cauta ceva bun pentru noi, indiferent daca este furie, frica sau tristete. Si pentru a realiza structura dorita, trebuie sa intelegem cum functioneaza emotia, care sunt stimulii care o activeaza si ce trebuie sa facem pentru a o folosi corect.

Pierderi si dezvoltare

Emotiile noastre sunt activate pe masura ce interactionam cu oamenii sau cu diferitele situatii pe care le traim. Asa cum am vazut ca furia a fost activata in fata nedreptatii si ne-a ajutat sa ne aparam, tristetea are si ea un declansator. Acel declansator este pierderea.

Ceea ce pierdem, care este rupt sau care nu corespunde asteptarilor noastre, va activa tristetea. Dar cu ce scop? Pentru a putea genera alternative si solutii si putem ajunge la o dezvoltare. De exemplu, daca imi pierd sanatatea, tristetea ma va ajuta sa gasesc solutii. Daca mi se rupe telefonul, tristetea ma va ajuta sa gasesc o modalitate de a o repara.

Ca emotie, ne scade nivelul de excitare, astfel incat creierul sa poata gandi limpede. Daca suntem foarte activati, asa cum se intampla cu starile de furie, nu am fi capabili sa gandim. Trebuie sa coboram activarea pentru a intra in cautarea solutiilor.

Structura pe care o va realiza tristetea este dezvoltarea. Nu inseamna ca suntem mai buni decat la inceput, ci ca, odata ce pierderea va aparea, vom putea sa iesim din ea. Daca mi se strica telefonul mobil, voi cheltui bani pentru a-l repara, dar voi scapa din situatia in care nu am telefon mobil.

Abilitati cognitive si tristete

In mod constructiv, trebuie sa relationam tristetea cu orice abilitate cognitiva care urmareste dezvoltarea. Gandirea, comunicarea, exprimarea unei opinii, cautarea alternativelor sau generarea unui plan de actiune, printre multe altele, ar fi printre instrumentele pe care le-ar folosi tristetea. Si, dupa cum putem vedea, aceste abilitati nu sunt cele pe care tindem sa le raportam la aceasta emotie la nivel social.

Dar pot, prin tristete, sa folosesc intotdeauna acele abilitati? Pentru ca noi sa le folosim in mod optim, pierderea ar fi trebuit sa fi avut loc deja (nu pot gestiona un viitor care nu stiu daca se va intampla, de exemplu) si, in plus, sa nu traiesc emotia ca pe ceva debordant. Fie ca il folosim atunci cand nu este necesar sau daca il simtim in exces, s-ar putea sa ne blocheze si nu am obtine dezvoltarea dorita.

Pierderi reale

Daca vrem ca aceasta emotie sa ne ajute corect, trebuie sa intelegem ca este doar constructiva in fata pierderilor reale. Acele pierderi reale ar fi cele care au avut loc deja. Cele pe care le anticipam nu ar merita, nici ceea ce nu este in sine o pierdere. Daca aduc pierderea din viitor, deja ar genera disconfort, dar nu as avea control asupra ei pentru a o putea rezolva, intrucat inca nu s-a intamplat.

Daca tristetea doreste sa ajungem la dezvoltare, aceasta ar trebui facuta atunci cand traim deja pierderea, niciodata inainte. Doar de acolo putem genera solutiile si alternativele necesare.

Ce nu este tristetea autentica?

Tot ceea ce traim ca tristete, dar care nu este activat in fata pierderii, este cu siguranta o tristete falsa. Nu inseamna ca nu o simt si sufar din cauza asta, ci pur si simplu ca ar trebui sa pot simti si sa folosesc o alta emotie care ma ajuta mai bine.

Tristete in loc de frica: aici ajungem sa simtim defetism. Vad ca exista o amenintare la adresa securitatii mele (un virus care m-ar putea imbolnavi) si in loc sa pun o limita de securitate ca sa nu se intample asta (masca), simt tristete. Pana la urma, defetismul ma va face sa nu ma salvez.

Tristete in loc de furie: aceasta disfunctie ne duce la vinovatie. In fata unei situatii de nedreptate sau agresivitate, ma conectez cu tristetea in loc de furie. Nu ma voi apara, dar ma voi face mic.

Tristete in loc de mandrie: nu pretuiesc ceea ce sunt sau ceea ce fac, dar cred ca totul este nesemnificativ. Nu ma vad meritand nimic, nu este la indemana mea.

Tristete in loc de iubire: am intrerupt legatura emotionala cu ceilalti. Renunt sau chiar simt ca sunt incapabil sa-i iubesc pe ceilalti.

Tristete in loc de bucurie: este negativitate. Acolo unde ar trebui sa curg, sa ma distrez sau sa fiu fericit, simt ca o sa pierd totul de la un moment la altul. Asta ma impiedica sa ma bucur de situatie.

Plangere si defetism

Doua dintre problemele pe care ni le poate provoca excesul de tristete sunt plangerea si defetismul. Cand aceasta emotie apare in situatii care nu sunt o pierdere, simtim ca nu avem control asupra situatiei. Lasam totul sa ne copleseasca si cadem in continua plangere. Nu suntem constienti ca, desi inertia noastra ne duce la tristete, avem alte resurse emotionale.

Tristetea este emotia dezvoltarii, comunicarii si gandirii critice. Dar nu trebuie sa ne limitam la a ramane ancorati de ea. Tot ceea ce ne ofera este util si necesar, dar numai in fata pierderilor reale. Pentru orice altceva, avem emotii diferite care ne pot ajuta si pe noi.

Fiecare emotie cauta ceva pozitiv pentru noi. Daca nu o reusim, va trebui sa ascultam acea emotie si sa stim ce ar fi mai bine in acel moment.