Anxietatea, depresia, managementul emotional si dificultatile in relatiile interpersonale sunt subiecte frecvente in consultatiile psihologice. Ceea ce multi nu stiu este ca aceste probleme emotionale, in multe cazuri, sunt cauzate de traume din copilarie. Adevarul este ca multi oameni traiesc cu consecintele unei experiente negative socante din trecut si din lipsa de stimulente sau cunostinte cred ca nu mai este nimic de facut.
Cresterea intr-un mediu marcat de agresiune, maltratare, abuz, neglijare sau violenta, fie ca este emotionala, psihologica sau fizica, tinde sa afecteze dezvoltarea copilului si sa compromita capacitatea acestuia de a trai sanatos in viata adulta. Stresul prelungit la care este supus genereaza un impact negativ de proportii mari.
EXPERIENTELE COPILARII INFLUENTEAZA PREZENTUL
Primii ani de viata sunt cei mai importanti pentru dezvoltarea unei persoane. In aceasta etapa, tipul de ingrijire primita si relatia stabilita cu figurile de atasament (parintii) sunt foarte importante. Aceste experiente vor determina modul in care persoana se confrunta cu lumea, se va raporta la mediu si oamenii din acesta.
Acest lucru se datoreaza faptului ca la nastere creierul este inca imatur si functiile sale nu sunt pe deplin dezvoltate. Cea mai primitiva parte a creierului (truncul cerebral – partea responsabila pentru functiile instinctive) este deja „gata” cand ne nastem, dar cortexul (responsabil de procesarea cognitiva) depinde de dezvoltarea partilor anterioare. Si acest lucru este modelat de experienta.
Iata de ce experientele pe care le traim in primii ani de viata sunt decisive pentru viata noastra viitoare. Aici se construieste fundamentul modului in care ne raportam la viata si la lume.
TRAUMA DEZVOLTARII
Trauma de dezvoltare se refera la experientele negative traite pe o perioada de timp in copilarie. Nu este un eveniment unic, dar lipsa continua de ingrijire emotionala si fizica din partea parintilor poate genera dezvoltarea traumei, cu atat mai mult daca nu exista o figura de siguranta sau de sprijin substitutiva care sa poata scoate copilul din aceasta situatie. .
De fapt, multe studii arata ca impactul traumei este mai mare asupra copiilor decat asupra adultilor. Statisticile de sanatate mintala arata ca 50% dintre tulburarile mintale sau psihologice se formeaza inainte de varsta de 14 ani si 80% se dezvolta pana la varsta de 18 ani.
La inceputul vietii, bebelusii si copiii sunt fiinte dependente care au nevoie de ingrijitori siguri, previzibili, accesibili si intelegatori, mai intai pentru a supravietui si apoi pentru a creste sanatos. In aceasta perioada, creierul se dezvolta prin crearea de retele neuronale de invatare, realizarea de conexiuni si stabilirea unui sistem de comunicare emotionala prin interactiunea dintre creierul bebelusului si creierul ingrijitorului.
Expunerea prelungita la evenimente stresante si traumatice modifica structura si functionarea creierului, facandu-l permanent programat intr-o „stare de supravietuire ” . Aceasta inseamna ca functiile creierului vor fi directionate spre mentinerea supravietuirii ca si cand ar fi in pericol in orice moment, acelasi lucru fiind atunci cand NU mai exista o amenintare. Acest lucru poate explica foarte bine unele simptome de anxietate fara un motiv aparent.
Aceasta situatie traumatica cronica din timpul copilariei si adolescentei are consecinte si simptome patologice si psihiatrice indicate de diverse investigatii dar inca NU sunt luate in considerare de diagnosticul actual de Tulburare de Stres Post-Traumatic (PTSD).
Exista mai multe moduri in care traumele de dezvoltare se pot manifesta: tulburare de procesare senzoriala, ADHD, tulburare opozitionala sfidatoare, tulburare bipolara, tulburari de personalitate (in special tulburare de personalitate Boderline), tulburare de stres posttraumatic (PTSD), tulburari cognitive, intarziere a vorbirii, dizabilitati de invatare si Mai mult.
Prin urmare, tratarea cazurilor de trauma in dezvoltare necesita un tratament specific si un profesionist calificat in terapie traumatologica .
CUM NE PROTEJEM DE DURERE
In timpul unui eveniment potential traumatic, o parte a creierului nostru a numit creierul reptilian deoarece este cel mai primitiv; Este responsabil pentru reactiile instinctive la o amenintare. Aceasta parte primitiva percepe si raspunde la amenintari automat si rapid inainte ca informatia sa ajunga in cortexul cerebral, care este partea cea mai avansata.
Cand ne confruntam cu o amenintare, avem 3 optiuni de raspuns: lupta, fugi sau ingheta. Cand lupta si fuga nu sunt posibile, intram in raspunsuri inghetate. Sistemul nervos parasimpatic este activat, incetinind miscarile noastre, bataile inimii, fluxul sanguin, respiratia este redusa la minimum (precum si oxigenarea cortexului cerebral). Aceasta stare este o modalitate prin care creierul si corpul nostru trebuie sa ne protejeze impotriva durerii.
Creierul nostru functioneaza in asa fel incat functia sa principala este de a ne garanta supravietuirea. Se intampla in cazuri extreme ca psihicul sa fie intr-un asemenea grad de tensiune si amenintare incat mintea sa se disocieze de realitate, provocand astfel stari psihotice.
Atunci cand organismul detecteaza pericol, sistemul de protectie al partilor primitive este activat si functionarea cortexului in care se afla procesele de gandire, rationament si cognitive este diminuata. Creierul reptilian preia controlul si actionam din instinct de supravietuire.
Cand stresul sau amenintarile sunt continue sau repetate, persoana poate deveni foarte sensibila la stimulii pe care ii aduc in minte aceste situatii – care poate fi orice element care ne face sa ne raportam la evenimentul traumatic.
Ceea ce se intampla in trauma este ca acest raspuns adaptativ si protector, chiar si dupa ce amenintarea dispare, continua sa actioneze in corpul nostru ca si cum pericolul ar fi inca prezent, generand diferite tipuri de simptome de trauma.
Atunci persoana traumatizata traieste intr-o stare constanta de alerta, corpul sau reactioneaza continuu asa cum a fost in situatia traumatica, cu simptome de anxietate, angoasa, panica sau disociere.
EFECTELE TRAUMATILOR COPIILOR ASUPRA VIETII ADULTULUI
Trauma si primele experiente de atasament ne influenteaza viata mai mult decat ne-am imaginat. Ne afecteaza postura, modul nostru de a ne misca, corpul, obiceiurile, abilitatile sociale, modul nostru de a infrunta viata si chiar relatiile pe care le vom stabili in viata de adult.
Aceste experiente timpurii servesc ca un model care modeleaza toate viziunile noastre asupra lumii. Creierul incearca sa dea un sens lumii cautand tipare (prevazand viitorul). Si aceste tipare se formeaza in aceasta etapa a vietii in functie de experientele pe care le avem.
Daca experientele noastre timpurii sunt traumatice, aceste tipare de predictii ne pot ghida comportamentul in moduri disfunctionale.
Dificultati de invatare:
Cand avem stres sau anxietate cronica nu suntem capabili sa invatam lucruri noi cu usurinta, deoarece exista mai putina activare a cortexului. Gandirea noastra devine tulbure.
Tipare cronice:
O persoana care a suferit traume in copilarie poate avea in continuare parti ale corpului paralizate, amorteala, tensiune sau anxietate zilnica. El poate fi mereu in cautarea ajutorului sau intotdeauna gata sa lupte sau sa fuga.
Dificultate de a experimenta sentimente pozitive:
De asemenea, este obisnuit ca atunci cand emotiile dureroase precum frica, tristetea, furia si dezamagirea au fost dominante in copilarie, ca adult este posibil sa aveti probleme in a experimenta sentimente pozitive in prezent.
Abuzul de alcool si droguri:
Persoanele care au avut experiente adverse in copilarie sunt mai predispuse la abuzul de droguri si alcool in viata adulta.
Tulburari psihologice:
Depresia, anxietatea, tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), tulburarea de procesare senzoriala, ADHD, tulburarea sfidatoare opozitionala, tulburarea bipolara, tulburarile de personalitate (in special tulburarea de personalitate Boderline) sunt frecvente la persoanele cu antecedente de traume din copilarie.
Dificultati de relationare si socializare:
Persoanele cu traume simt ca nu se pot relationa usor cu mediul lor si cu alti oameni, deoarece NU se simt suficient de in siguranta sau de confortabil.
VINDECAREA TRAUMELOR DIN COPILARIE
Vindecarea traumei din copilarie este total posibila prin terapia psihologica condusa de un specialist in traumatologie.
De asemenea, este important ca pacientii sa poata intelege mai multe despre simptomele lor. Sa stiti ca comportamentul si obiceiurile lor sunt rezultatul unor raspunsuri adaptative la pericol care nu s-a intamplat, ca acest lucru i-a ajutat sa supravietuiasca, DAR ca in prezent nu mai este necesar.
A fi capabil sa suporti amintirea unei experiente oribile nu este cel mai important lucru atunci cand abilitatea de a te simti in siguranta aici si acum este cea mai importanta si sa stii ca ritmul rapid al inimii tale este doar un raspuns declansat si NU un raspuns de pericol. . De asemenea, este IMPORTANT sa intelegi ca rusinea, durerea si mania sunt, de exemplu, amintiri emotionale ale partii tale din copilarie incapabile sa se consoleze.
Este important ca persoanele traumatizate sa isi poata recupera capacitatea pierduta de a-si recunoaste si a-si percepe punctele forte. Recunoasterea si validarea resurselor tale creste stima de sine si intareste curajul de a face fata dificultatilor.
Obiceiurile si simptomele fizice dezvoltate ca adaptari la situatii extreme sau stresante pot fi dezinvatate si apoi inlocuite cu noi raspunsuri care sunt mai potrivite realitatii actuale.
Pe langa terapia psihologica, practica yoga si mindfulness este recomandata in mod complementar.
TERAPIA PENTRU TRATAREA TRAUMEI
Deoarece trauma este „impresionata” in organism datorita modului in care afecteaza creierul si sistemul nervos, este necesar un tip de terapie care sa depaseasca rationamentul cognitiv.
In terapie, trebuie sa lucram pentru a „calma” sistemul nervos, aratandu-i corpului nostru ca pericolul nu mai exista si reglandu-i functionarea.
Cercetarile arata ca tratamentul traumei ar trebui sa fie orientat spre efectele sale si NU spre evenimentele din trecutul traumatizant.
Creierul nostru are plasticitate, ceea ce inseamna ca este capabil sa dezvolte noi modele de functionare pentru a inlocui modelele vechi, invechite, transformand tiparele dureroase ale vietii noastre in comportamente mai sanatoase, care sunt in conformitate cu realitatea.
Tratam trauma la toate nivelurile sale: emotional, fiziologic si cognitiv. Se urmareste sa integreze si sa restabileasca functionarea sistemului nervos autonom (disfunctia in aceste zone nu bine integrate este cea care provoaca simptome traumatice), memoria somatica si reorganizarea unui nou mod de a fi in viata.
In aceasta terapie lucram ajutand pacientii sa elimine simptomele traumei (depresie, anxietate, flashback-uri, cosmaruri, obiceiuri cronice si tensiuni) si sa dezvolte resurse interne si externe care ii ajuta sa aiba relatii mai sanatoase si o viata mai plina. Astfel iti poti dezvolta rezistenta care iti permite sa faci fata situatiilor stresante in viitor.
